Suntem onorați să vedem că Programul SPRINT din Moldova este recunoscut drept un exemplu de bună practică în „Indicele Parteneriatului Estic 2025”, fiind inclus în studiul de caz „Programul SPRINT în Moldova – Un model potențial pentru consolidarea capacităților administrației publice”.

În doar 3 ediții, am adunat:

  • 341 dosare de aplicare depuse;
  • aproape 100 de participanți selectați;
  • reprezentanți din 28 de autorități publice, cu o diversitate instituțională în continuă creștere.

Interesul este tot mai mare de la o ediție la alta:

  • 150% mai mulți participanți față de prima ediție.
  • Începând cu ediția a treia, programul este disponibil atât în română, cât și în engleză, răspunzând nevoilor lingvistice ale participanților.
  • Am extins și componenta regională – acceptăm tineri funcționari nu doar din Chișinău, ci și din alte regiuni ale țării.

Ce face SPRINT diferit?

  • Este dezvoltat de funcționari publici pentru funcționari publici.
  • Absolvenții devin parte activă a programului: începând cu ediția a doua, au fost implicați în procesul de selecție, iar în ediția a treia, 15 absolvenți au devenit facilitatori ai modulelor.
  • Toate acestea se întâmplă voluntar, în afara responsabilităților de zi cu zi din dorința sinceră de a contribui la modernizarea administrației publice din Moldova.
  • SPRINT oferă mai mult decât instruire. Oferă oportunități reale de dezvoltare, solidaritate profesională și un spațiu sigur pentru idei curajoase prin propuneri de politici publice.

 Mulțumim echipei din spatele Eastern Partnership Index pentru includerea SPRINT și analiza dedicată Moldovei: Andrei Brighidin, Ilie Chirtoacă, Petr Comarov, Elena Culighin, Iulian Groza, Nicoleta Hriplivîi, Alina Mazureac (Radu), Tatiana Mihailova, Cristina Petcu, Ecaterina Rusu, Aliona Ursoi, Vadim Vieru.

Studiul complet poate fi accesat aici: https://eap-csf.eu/content/uploads/2025/06/EaP-Index-2025-online.pdf

Indicele Parteneriatului Estic (PaE) 2025 este un raport cuprinzător, bazat pe date, care evaluează progresul și provocările celor șase țări din Parteneriatul Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina) în parcursul lor spre dezvoltarea democratică și integrarea europeană, cu accent special pe reformele din perioada iulie 2023 – martie 2025. Elaborat de Forumul Societății Civile din Parteneriatul Estic cu sprijinul UE, acesta examinează domenii cheie, inclusiv democrația, buna guvernare, statul de drept, convergența politicilor cu Uniunea Europeană și implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Leave a comment