Programul „SPRINT” se desfășoară în regim pilot, pe parcursul a trei ediții. Ediția III a programului s-a desfășurat în perioada mai – noiembrie 2025. Principalele noutăți ale acestei ediții includ dublarea numărului de participanți la 50 (comparativ cu maximul anterior de 23), extinderea rețelei de participanți la nivel național, implicarea a 15 absolvenți din edițiile precedente în calitate de facilitatori și desfășurarea programului în două grupuri de funcționari publici conform preferințelor lingvistice (română/ engleză). Instruirile au fost axate pe leadership și management, guvernare centrată pe cetățean, rolul funcționarului public și securitatea statului, precum și contracararea dezinformării și interferenței informaționale străine. În urma modulelor de învățare și a vizitelor de studii desfășurate în Suedia și în Estonia, participanții au elaborat proiecte de cercetare pentru dezvoltarea serviciului public. Proiectele au vizat subiecte precum creșterea transparenței autorităților publice, consolidarea platformelor electronice, modernizarea serviciilor sociale și managementul funcției publice.