În perioada 18-19 iulie 2026, la Chișinău, a avut loc prima etapă a programului SPRINTeen, un program național de mentorat și dezvoltare dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Scopul programului a fost să sprijine tinerii în procesul de orientare în carieră și să îi informeze despre serviciul public și procesul decizional.
La prima ediție au participat 29 de tineri selectați din toate regiunile Republicii Moldova: nord, centru, sud, UTA din stânga Nistrului, oferind programului o diversitate de experiențe care a îmbogățit procesul de învățare și schimbul de idei.
Activitățile au fost facilitate de o echipă de patru formatori și mentori, specialiști cu experiență în administrația publică, comunicare, leadership și dezvoltarea tinerilor (Silvia Brașoveanu, Veronica Loghinova, Cătălina Ceban, Dan Nicu)
Pe parcursul celor două zile, participanții au avut un program intensiv de instruire bazat pe metode interactive, simulări și exerciții practice, care a urmărit dezvoltarea competențelor necesare pentru luarea deciziilor informate privind viitorul lor profesional. Agenda a inclus sesiuni dedicate autocunoașterii, identificării valorilor personale, orientării în carieră, gândirii critice, combaterii dezinformării, leadershipului, procesului decizional, comunicării, simulărilor administrative și planificării dezvoltării personale, toate desfășurate prin metode participative și jocuri de rol.
Un element distinctiv al programului l-a constituit apropierea tinerilor de realitățile serviciului public. Prin simulări, exerciții de tip „job shadowing”, discuții cu profesioniști și scenarii inspirate din situații reale, participanții au descoperit cum funcționează instituțiile publice, care sunt responsabilitățile funcționarilor publici și ce oportunități oferă o carieră în serviciul public.
„Orientarea în carieră nu înseamnă să le spunem tinerilor ce profesie să aleagă, dar să îi ajutăm să se cunoască pe ei înșiși, să înțeleagă oportunitățile din jur și să aibă curajul să ia decizii asumate. SPRINTeen a fost creat pentru a le oferi exact acest spațiu: unul în care ei pot învăța, experimenta și descoperi că pot contribui la schimbarea comunităților din care fac parte.”, a menționat Silvia Brașoveanu, președinta Asociației Obștești “Comunitatea SPRINT-Moldova” și coordonatoarea proiectului.
SPRINTeen reprezintă începutul unei comunități de tineri implicați, care vor continua să beneficieze de oportunități de mentorat, învățare și colaborare, contribuind activ la dezvoltarea societății și la consolidarea unei noi generații de lideri. Următoarea etapă a programului este elaborarea unui manual de idei pentru dezvoltarea sistemului educațional și o vizită de studiu la instituțiile de stat.
Proiectul SPRINTeen este implementat de Asociația Obștească “Comunitatea SPRINT-Moldova”, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2026 susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.






Leave a comment